Ca frunzele culese toamna de pe sufletul tau, zboara in bataile timpului totul...tot ce a mai ramas.
Atunci, demult, sub privirile inspumate ale soarelui , cantai acompaniata de chitara inimii tale: o bataie , o zvacnire de zambet in coltul gurii.Alergai pe meleaguri necunoscute oamenilor, insangerai zmei si balauri , rapeai printese. Si ,cand pocneai din degete , un cal te purta printre pletele cerului , atingeai soarele , mangaiai luna in singuratatea ei. Apoi o scanteie te ducea in orasul cu dulciuri si jucarii. Era o lume de basm.
Acum, trezita din visul imparatesc, cauti printre degete si gasesti bucati rupte din ea, din copilaria ta.
Ce-ti mai ramane de facut? Aduni...aduni frunzele ce au cazut din pomul copilariei , surazi amar si mergi mai departe. Cu fiecare frunza adunata o noua lume se contureaza, un nou ras dulce imprastie vederea acestui anotimp pierdut, copilaria si iti face inima sa bata pentru o noua etapa, parinte.
Incepi sa asezi cu grija fiecare frunza a copilariei copiilor tai, le pastrezi cu sfintenie , sa nu planga si ei de dor , caci minciunile i-au trecut prea repede prin vara copilariei lor si nu au reusit s-o observe: verde, calda, insorita, plina de viata. Vor saruta, in iarna, frunzele frumos colorate de tine, mama copilariei lor.
Ti-ai dori sa fii un mic vrajitor, poate ai reusi sa aduci timpul inapoi pentru ei. Cu bagheta magica si cu speranta ca vor putea sa-l retraiasca, ai face lumea mai buna si mai inocenta. Dar nu...nu se poate, suntem condamnati sa trecem doar o singura data prin cele patru anotimpuri.
Ei deja au pierdut unul , le-a fost rapit ,si nu mai au ce face. Inaintea lor se deschid alte trei anotimpuri, dar nu va mai fi la fel .
E trist...Te vreau inapoi pentru copiii mei dar te-am pierdut definitiv, COPILARIE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu